Corporate / M&A

Liability of Managing Directors under Austrian and Romanian Law

When (and to what extent) can managing directors of a private limited liability company be held liable for their management activities? And, under what conditions (and to what extent) might they be discharged or released from such liability?

Powers of representation

In both Austria and Romania a private limited liability company (GmbH/SRL; “company”) might have one or more managing directors (Geschäftsführer/administratori), with sole or joint powers of representation. The managing directors are entitled to represent the company in all management activities, and although the shareholders may restrict their representation powers, any limitations are generally not effective towards third parties.

Rules of conduct

Austrian law dictates that managing directors must conduct the affairs of the company with the standard care and diligence of a prudent businessman (mit der Sorgfalt eines ordentlichen Geschäftsmanns), complying with applicable laws and adhering to the internal rules and regulations of the company.

According to Romanian law, managing directors must conduct the affairs of the company in the interest of the company, with the prudence and diligence expected of a good owner/administrator (cu prudenţa şi diligenţa cerute unui bun proprietar / bun administrator), complying with applicable laws and adhering to the internal rules and regulations of the company. The kind of prudence and diligence required is not defined by Romanian law. However, a standard to assess such prudence and diligence is the business judgment rule, whereby managing directors shall normally not personally be held liable for business decisions as long as they were duly prepared in the best interests of the company, made in good faith and in compliance with the standard of a prudent businessman. This rule is endorsed in Romanian doctrine.1

If a managing director breaches these obligations, the managing director may be held liable towards the company, and also, in exceptional cases, towards third parties, if certain other criteria are met.

Deviating from the rules of conduct

Both Austrian and Romanian law differ2 regarding intent (Vorsatz/intenție) and negligence (Fahrlässigkeit/culpă); negligence being further divided into gross (grobe/gravă) and slight (leichte/ușoară) negligence. For liability under tort laws3 of both jurisdictions, slight negligence generally suffices to hold the managing director liable towards the company.

Claims against managing directors

Any claims against managing directors may be initiated by the company, requiring a prior shareholders’ resolution by a simple majority vote. However, certain minority rights exist in both jurisdictions: If a shareholders’ resolution is not passed, shareholders, representing at least 5% of the company’s share capital in Romania, and 10% in Austria, may pursue such claim on behalf of the company, but at their own cost.

Third parties can lodge a claim directly against a managing director, but only under exceptional circumstances (eg, in case of willfully caused damage or criminal offences committed by the managing directors, and in case of insolvency of the company).

Mitigation and limitation of liability

Allocation of responsibilities

In both jurisdictions, the shareholders are entitled to allocate different management responsibilities to different managing directors. This mitigates the risk of a managing director who can in principle not be held liable for matters which were not assigned to him, except for (i) certain supervisory responsibilities towards the other managing directors and (ii) core duties which remain within the joint responsibility of all managing directors. Nota bene: An allocation facilitated only between the managing directors, without shareholders’ approval, does not have the same liability-releasing effect.

Discharge

In both jurisdictions, managing directors might be discharged from liability for certain or all management activities by way of a shareholders’ resolution. The scope and consequences of such discharge are controversial, representing an ongoing source of debate in the courts and for legal scholars. However, for both jurisdictions, the following corner-stones have been established: A granted discharge generally only relates to matters, events and circumstances which are (i) discernible or deducible from documents issued by the managing directors and provided to the shareholders, (ii) comprised in other information reported to them, or (iii) otherwise known by the shareholders.

Instructions

In both jurisdictions, acting upon the instructions of the shareholders generally excludes the liability of the managing directors but for (i) any invalid instructions (eg, if they are in breach of an applicable law) or (ii), although debated, if any (potential) reimbursements to be collected from the managing director are required to discharge the company’s creditors.

Agreement (Indemnity)

Another method used in practice in both jurisdictions for granting a release from liability is an agreement concluded between the company and the managing director. Such agreements usually provide an exclusion of the managing director’s liability by way of (i) a waiver of any and all claims against the managing director by the company and/or (ii), for liability towards third parties, an indemnity given by the company to the managing director. Although highly controversial, such agreements are considered to be permissible pursuant to both laws, at least within certain boundaries; in particular taking into account creditor protection requirements and the level of fault on the part of the managing director (generally not valid for intent or gross negligence).

Conclusion

Although certain schemes and possibilities for limiting the liability of a managing director are available in both jurisdictions, neither jurisdiction offers a “free ticket” for a general avoidance of liability to a managing director.

Although certain schemes and possibilities for limiting the liability of managing directors are available in both jurisdictions, neither jurisdiction offers a "free ticket" of non-liability to a managing director.

<ahref=“#anker1”>1
Such business judgement rule is also going to be endorsed in Austria as of January 2016 — relevant implications for the practice to be seen.
2
Whereas intention means to foresee the outcome of one’s action and to accept the possibility of its realisation, negligence means either to foresee the outcome, but to not accept it, groundlessly considering that it will not happen, or to unjustifiably not foresee the outcome.
3
Law which offers compensation for damages caused through the tortious actions of others (natural or legal persons), based on the engagement of liability.

Geschäftsführerhaftung nach österreichischem und rumänischem Recht

Wann (und in welchem Ausmaß) können Geschäftsführer einer Gesellschaft mit beschränkter Haftung für ihre Geschäftsführertätigkeit haftbar gemacht werden? Unter welchen Voraussetzungen (und in welchem Ausmaß) können sie entlastet oder von der Haftung befreit werden?

Vertretungsbefugnis

Sowohl in Österreich als auch in Rumänien muss jede Gesellschaft mit beschränkter Haftung (GmbH/SRL; “Gesellschaft”) zumindest einen Geschäftsführer (administratori), mit Einzel- oder Gesamtvertretungsmacht bestellen. Den Geschäftsführern obliegt die Vertretung der Gesellschaft, und, obwohl sie zur Einhaltung der von den Gesellschaftern erteilten Beschränkungen verpflichtet sind, hat eine Beschränkung dieser Vertretung Dritten gegenüber keine rechtliche Wirkung.

Verhaltensregeln

Nach österreichischem Recht haben Geschäftsführer – unter Beachtung aller maßgeblichen Rechtsvorschriften und interner Betriebsvorschriften – die Sorgfalt eines ordentlichen Geschäftsmannes anzuwenden.

Gemäß rumänischem Recht müssen die Geschäftsführer im Interesse des Unternehmens die Unternehmensangelegenheiten mit der Umsicht und Sorgfalt, die von einem ordentlichen Geschäftsmann (cu prudenţa şi diligenţa cerute unui bun proprietar / bun administrator) erwartet werden können, im Einklang mit den anwendbaren Gesetzen und den unternehmensinternen Regeln und Bestimmungen, wahrnehmen. Die Art und Weise der erforderlichen Umsicht und Sorgfalt ist im rumänischen Recht nicht definiert. Jedoch stellt die sogenannte “Business Judgement Rule” einen Maßstab zur Beurteilung einer solchen Umsicht und Sorgfalt dar, nach welcher ein Geschäftsführer für unternehmerische Entscheidungen nicht persönlich haftbar gemacht werden soll, sofern diese ordnungsgemäß und zum Wohle der Gesellschaft in gutem Glauben und mit der entsprechenden Sorgfalt getätigt wurden. Diese Regel ist nach der rumänischen Lehre bestätigt.
1
Verletzt ein Geschäftsführer seine Obliegenheiten, haftet er grundsätzlich der Gesellschaft gegenüber, unter besonderen Umständen kann es aber auch zur unmittelbaren Haftung gegenüber den Gesellschaftsgläubigern kommen.

Abweichen von Verhaltensregeln

Sowohl das österreichische als auch das rumänische Recht unterscheiden2 zwischen Vorsatz (intenție) und Fahrlässigkeit (culpă); bei Fahrlässigkeit wird weiters noch zwischen grober (gravă) und leichter (ușoară) Fahrlässigkeit unterschieden. Nach Deliktsrecht3 beider Jurisdiktionen genügt für die Haftung der Geschäftsführer der Gesellschaft gegenüber schon die leichte Fahrlässigkeit.

Klagen gegen Geschäftsführer

Klagen der Gesellschaft gegen Geschäftsführer erfordern einen Gesellschafterbeschluss mit einfacher Mehrheit. Kommt aber zur Verfolgung dieser Ansprüche für die Gesellschaft ein Gesellschafterbeschluss nicht wirksam zustande, so können Minderheitsgesellschafter –in Rumänien Gesellschafter, die allein oder gemeinsam zumindest 5 % des Stammkapitals halten, in Österreich hingegen jene mit zumindest 10 % – die Ersatzansprüche im Namen der Gesellschaft, aber auf eigene Kosten, geltend machen. Dritte können Geschäftsführer unmittelbar in Anspruch nehmen, allerdings nur in Ausnahmesituationen (zB für absichtlich verursachte Schäden oder vom Geschäftsführer begangene Straftaten, und im Falle der Insolvenz der Gesellschaft).

Haftungsbeschränkung

Geschäftsverteilung
In beiden Jurisdiktionen sind die Gesellschafter berechtigt den Geschäftsführern verschiedene Befugnisse einzuräumen. Dies reduziert die Haftung der Geschäftsführer, außer für (i) bestimmte Aufsichtspflichten gegenüber anderen Geschäftsführern und (ii) Kernaufgaben, die allen Geschäftsführern obliegen. Nota bene: Eine von den Geschäftsführern beschlossene Geschäftsverteilung hat keine haftungsbefreiende Wirkung.

Entlastung

In beiden Rechtsordnungen kann durch Beschluss der Gesellschafter die Entlastung der Geschäftsführer für ein einzelnes oder für sämtliche Geschäfte erteilt werden. Der Umfang und die Wirkung der Entlastung sind umstritten und ein “Dauerbrenner” in Lehre und Rechtsprechung. Dennoch lassen sich in beiden Jurisdiktionen die folgenden Grundprinzipien festhalten: Die Entlastung bezieht sich grundsätzlich auf Angelegenheiten und Umstände, die (i) aus den Unterlagen, die die Geschäftsführer den Gesellschaftern vorlegen, erkennbar sind, (ii) in anderen den Gesellschaftern übermittelten Informationen enthalten sind, oder (iii) die den Gesellschaftern auf andere Weise bekannt waren.

Weisungen

In beiden Jurisdiktionen gilt, dass die Geschäftsführer für Schäden, die sich aus der Befolgung der Weisungen der Gesellschafter ergeben, grundsätzlich nicht haften, außer (i) bei Befolgung nichtiger Weisungen (zB durch Verletzung von Rechtsvorschriften) oder (ii) die Ersatzansprüche zur Befriedigung der Gläubiger der Gesellschaft erforderlich sind.

Vereinbarung (Schadenersatz)

Eine andere Methode, die in der Praxis in beiden Jurisdiktionen zur Gewährung einer Haftungsbefreiung zur Anwendung kommt, ist eine zwischen der Gesellschaft und dem Geschäftsführer abgeschlossene Freistellungs-Vereinbarung. Solche Freistellungs-Vereinbarungen beinhalten üblicherweise einen Haftungsausschluss des Geschäftsführers durch (i) den Verzicht jeglicher Ansprüche der Gesellschaft gegenüber dem Geschäftsführer und/oder (ii) einer Schadloshaltung bei einer etwaigen Haftung des Geschäftsführers gegenüber Dritten. Obwohl höchst umstritten, werden solche Vereinbarungen – zumindest innerhalb bestimmter Grenzen —  in beiden Jurisdiktionen als zulässig erachtet; zu beachten sind jedoch die Notwendigkeit des Gläubigerschutzes und der Verschuldensgrad des Geschäftsführers (grundsätzlich nicht anwendbar bei Vorsatz oder grober Fahrlässigkeit).

Fazit

Obwohl in beiden Rechtsordnungen Regelungen und Möglichkeiten zur Haftungsbeschränkung für Geschäftsführer vorhanden sind, gibt es keine Methode zu einer generellen Haftungsfreizeichnung.

Obwohl in beiden Rechtsordnungen Regelungen und Möglichkeiten zur Haftungsbeschränkung für Geschäftsführer vorhanden sind, gibt es keine Methode zu einer generellen Haftungsfreizeichnung.

<ahref=“#anker1”>1
In Österreich wird diese Business Judgement Rule mit Wirkung Jänner 2016 gesellschaftsrechtlich verankert — maßgebliche Auswirkungen für die Praxis werden sich noch herausstellen.
2
Unter Vorsatz ist die vorhersehbare Verwirklichung einer Handlung zu verstehen, wobei man die Verwirklichung ernstlich für möglich hält und sich mit ihr abfindet; unter Fahrlässigkeit ist vorhersehbare Verwirklichung einer Handlung zu verstehen, ohne einen Erfolg herbeiführen zu wollen, bzw ohne Vorhersehbarkeit der Verwirklichung.
3
Das Deliktrecht behandelt jene Fälle, durch welche aufgrund einer Haftungsverpflichtung – ohne vertragliche Grundlage — Ersatz für jene Schäden gewährt wird, die durch unerlaubte Handlungen Dritter (natürliche oder juristischer Personen) entstehen.

Răspunderea administratorilor în dreptul austriac & în cel românesc

Când (și în ce măsură) poate fi angajată răspunderea administratorilor unei societăți cu răspundere limitată? În ce condiții (și în ce măsură) ar putea ei fi descărcați de această răspundere?

Puteri de reprezentare

Atât în Austria cât și în România, o societate cu răspundere limitată (GmbH/SRL; “societatea”) poate avea unul sau mai mulți administratori (Geschäftsführer), cu puteri de reprezentare individuale sau comune. Administratorii sunt împuterniciți să reprezinte societatea în toate activitățile legate de administrarea acesteia. Chiar dacă asociații ar putea limita o asemenea putere de reprezentare a administratorului, asemenea restricții nu sunt în general opozabile în raport cu terții.

Reguli de conduită

În conformitate cu legea austriacă, administratorii trebuie să conducă afacerile societății respectând standardul de atenție și diligență al unui om de afaceri prudent (mit der Sorgfalt eines ordentlichen Geschäftsmanns), supunându-se legilor aplicabile și aderând la normele interne și regulamentele societății.
Potrivit legii române, administratorii trebuie să gestioneze afacerile societății în interesul acesteia, cu prudența și diligența așteptate din partea unui bun proprietar/ administrator, de asemenea conformându-se legilor aplicabile și aderând la normele interne și regulamentele societății. Acest tip de prudență și diligență cerute nu este definit de legea română. Cu toate acestea, un standard pentru a evalua prudența și diligența administratorului este așa numita regulă a deciziei de afaceri (“business judgment rule”), conform căreia administratorii nu vor fi în mod normal ținuți personal răspunzători pentru decizii de afaceri atâta timp cât acestea au fost luate în mod corespunzător în interesul cel mai bun al societății, fiind adoptate cu bună-credință și în conformitate cu standardul omului de afaceri prudent. Aceasta regulă este susținută de doctrina românească
1
Dacă un administrator încalcă obligațiile menționate mai sus, el poate fi ținut răspunzător față de societate și de asemenea, în cazuri excepționale, și față de terți, dacă sunt îndeplinite anumite alte criterii.

Abaterea de la regulile de conduită

Ambele legislații fac distincția2 între intenție (Vorsatz) și culpă (Fahrlässigkeit), culpa fiind divizată în culpă gravă (grobe) și ușoară (leichte). Pentru angajarea răspunderii civile delictuale3 neglijența ușoară este în general suficientă în ambele jurisdicții.

Pretenții împotriva administratorilor

Orice acțiune în pretenții împotriva administratorilor poate fi inițiată de către societate, fiind necesară o hotărâre prealabilă a asociaților adoptată după regula majorității simple. Cu toate acestea, anumite drepturi ale asociaților minoritari există în ambele jurisdicții: Dacă o hotărâre a asociaților nu este adoptată, asociații reprezentând cel puțin 5% (Romania) / 10% (Austria) din capitalul social al societății pot urmări realizarea pretențiilor împotriva administratorilor, în numele societății, dar asumându-și în mod personal riscul nerealizării acestora.

Terții pot formula plângeri directe împotriva administratorului, însă doar în condiții speciale (de ex.: în cazul unor prejudicii produse în mod intenționat sau al unor fapte penale ale administratorilor, precum și, în cazul României, în situația insolvenței societății).

Atenuarea și limitarea răspunderii

Distribuirea responsabilităților
În ambele jurisdicții, asociații pot atribui responsabilități executive distincte unor administratori diferiți. Aceasta atenuează riscul căruia îi este supus un administrator: El nu poate, în principiu, fi ținut răspunzător pentru sarcini ce nu i-au fost atribuite, cu excepția (i) unor anumite responsabilități de supraveghere a celorlalți administratori și (ii) îndatoriri principale ce rămân în răspunderea comună a tuturor administratorilor. Nota bene: O distribuire stabilită doar între administratori, fără a avea aprobarea asociaților, nu beneficiază de același efect eliberator de răspundere.

Descărcare de gestiune

În ambele jurisdicții, administratorii pot fi descărcați de gestiune cu privire la anumite activități sau cu privire la toate activitățile de administrare prin intermediul unei hotărâri a asociaților. Scopul și consecințele oricărei descărcări de gestiune oferite în acest fel sunt controversate, reprezentând o sursă continuă de dezbateri în jurisprudență și doctrină. Cu toate acestea, pentru ambele jurisdicții au fost stabilite următoarele puncte de referință: O descărcare de gestiune acordată acoperă în general doar probleme, evenimente și circumstanțe care (i) pot fi deduse din documente emise de către administratori și puse la dispoziția asociaților, (ii) sunt cuprinse în alte surse de informare oferite asociaților, sau care (iii) au fost cunoscute pe altă cale de către asociați.

Instrucțiuni

În ambele jurisdicții, acționarea în temeiul instrucțiunilor oferite de asociați exclude în general răspunderea administratorilor, cu excepția (i) oricărei instrucțiuni nule (de exemplu, dacă acestea sunt date cu încălcarea legii aplicabile) sau (ii) dacă există orice (chiar potențiale) sume, chiar și contestate, ce trebuie recuperate de la administrator pentru despăgubirea creditorilor societății.

Convenție (Compensare)

O alta metodă folosită în practică, în ambele jurisdicții, pentru descărcarea de gestiune este încheierea unei convenții între societate și administrator. Astfel de convenții prevăd de regulă eliminarea răspunderii administratorului prin (i) renunțarea societății la oricare și la toate pretențiile pe care le are împotriva administratorului și/ sau (ii) în cazul răspunderii față de terți, acordarea unei despăgubiri de către societate administratorului. Deși din nou controversate, astfel de convenții sunt considerate acceptabile în temeiul ambelor sisteme legislative, cel puțin în anumite limite; în special ținând cont de cerințele de protecție a creditorilor și de nivelul de culpă al administratorului (de obicei nu sunt valabile în cazul intenției sau culpei grave).

Concluzie

Deși există în ambele jurisdicții anumite scheme și posibilități de limitare a răspunderii administratorului, niciuna dintre jurisdicții nu oferă unui administrator “undă verde” în privința scutirii de răspundere.

Deși există în ambele jurisdicții anumite scheme și posibilități de limitare a răspunderii administratorului, niciuna dintre jurisdicții nu oferă unui administrator "undă verde" în privința scutirii de răspundere.

<ahref=“#anker1”>1
Regula deciziei de afaceri va fi susținută în Austria începând cu ianuarie 2016 – implicațiile relevante din practică sunt de urmărit.
2
În timp ce intenția presupune a prevedea rezultatul faptei și a accepta producerea acestuia, culpa presupune fie prevederea rezultatului, urmată de neacceptarea producerii acestuia, considerând în mod nejustificat că rezultatul nu se va produce, fie neprevederea nejustificată a rezultatului faptei.
3
Lege care oferă despăgubire pentru prejudiciile produse prin faptele ilicite ale altora (persoane fizice sau juridice), bazată pe principiul angajării răspunderii.